Nicolae Coman -Concerto for Piano and Orchestra
(b. Bucharest, 23 February 1936 – d. Bucharest, 27 October 2016)
Preface
Nicolae Coman was born in 1936 in Bucharest. During his high-school years he began studying music privately with the renowned Romanian teachers: composer Mihail Jora and pianist Florica Musicescu. He took classes at the ”Ciprian Porumbescu” Conservatory in Bucharest with Mihail Jora and Leon Klepper (composition), Paul Constantinescu (harmony), Zeno Vancea and Miriam Marbé (counterpoint), Tudor Ciortea (form analysis), Victor Iusceanu (music theory), George Breazul (music history), Alfred Mendelsohn (orchestration), Emilia Comişel and Mariana Cahane (folk music), Ovidiu Drimba and Eugenia Ionescu (piano) and Mansi Barberis (canto).
After his graduation he worked at the Romanian Radio Broadcasting Company, but was not allowed to promote to an employee position due to political reasons, having to do with the clash between Coman’s family history and the socialist regime. Regardless of this he was permitted to collaborate with the national radio for many decades, for broadcasts and interviews. He worked as a researcher at the Folk Music Institute within the Romanian Academy, from 1959 – 1963. It was during this time that he travelled to villages in Pădureni (Hunedoara) to gather folk songs. Writing them down and analysing them led to his essay about the Romanian folk music in that region, Jocuri din ţinutul Pădureni. In 1963 he started teaching harmony (assisting Ion Dumitrescu’s class) and counterpoint at the Bucharest Conservatory. He held a professorship from 1992 until the end of his life, for the last 2 decades teaching composition as well.
He composed the cantata Izvoarele păcii (Wellspring of peace, 1959) for chamber orchestra, mezzosoprano, tenor, mixed choir and children choir on the lyrics by Nina Cassian. He wrote a Concerto for piano and orchestra (1959, rev. 1984). His chamber music works include over 100 pieces for piano, two piano sonatas (1956, 1970), one sonata for violin and piano (1957), Rezonanțe mioritice (Shepard resonances) pentru vioară și pian (1980), Monodie (Monody) for cello solo (1984). He wrote over 100 works for voice and piano on the lyrics of Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Pillat, Mariana Dumitrescu, Emil Botta, Sapho, Michelangelo Buonarroti, Johann Wolfgang Goethe, Emily Dickinson, Carl Sandburg, Ogdon Nash, Josef Attila, Guilaume Appolinaire, Ioanna Tsatsos, Ghiorghios Seferis, Rainer Maria Rilke, Eugenio Montale, Giuseppe Ungaretti. The songs composed on his own poems include Vârsta de bronz (Bronze years), a cycle of 7 songs for baritone and string quartet (1958). For teaching purposes he wrote over 4000 harmonic exercises, in tonal, modal and modern fashion. Nicolae Coman was awarded with the Romanian Union of Composers and Musicologists Prize in 1969, 1977 and 2009.
As a musicologist, he published in the 60’s and 70’s essays about the harmonic language of the Romanian contemporary song (lied), as well as about the fusion between music and other arts. He edited piano collections with contemporary works written by Romanian composers. A critical edition of Maria Tănase’s songs – one of the most famous folk singers of all times in Romania - was also released in that period. In the last decade of his life he wrote about teaching harmony and about the integral chromatic system in harmony.
The importance of poetry in Nicolae Coman’s life and work cannot be understated. He wrote more the 5000 poems, a small part of them being published in 2004 and other igniting the creative spark of fellow Romanian composers such as Dan Constantinescu, Nicolae Brînduş, Alexandru Hrisanide, Sorin Vulcu, Livia Teodorescu-Ciocănea, Sabin Păutza, Matei Gheorghiu. Translating the works of Catalan poets was one of his passions, which led to closely studying writers like Miquel Marti i Pol, Bartomeu Rosselló i Porcel, Joan Maragall and others. Coman was equally a composer, a poet and a teacher, living in a very particular bubble of creativity and unworldly perception. His sense of
playful creation and warmth touched his every activity, constantly engaging in word plays and dwelling on the richness of words, as well as sounds. One of his favourite personal concepts was poemusic, a technique of organising lyrics by musical laws, using vowels as sound and words as melody. This led to a fusion between the two types of creation, allowing poetry to sing and music to speak.
A poetic sense is also at the core of his composition style, the melody always lying at the centre of his musicality. This can especially be seen in his lieder for voice accompanied either by piano or other instrument combinations – not to mention the creative melodies and lyrics he wrote for jazz and pop. The sound of his music is deeply personal and refined, and his language constantly engaging with the expansion of the modern harmonic vocabulary. He had a profound sense of admiration for Maurice Ravel, Alexandr Scriabin, Serghei Prokofiev, George Enescu, Béla Bartók, Olivier Messiaen. Those echoes are mixed with Romanian folk modalism, personal harmonic strategies (among which we name the integral chromatic system) and the richness of asymmetric rhythms. All of those traits give Coman’s music vitality and a sense of modernity connected to the eastern European sound.
*
The Concerto for Piano and Orchestra was composed in 1959, revised in 1984 and premiered in 1987 by Lavinia Coman (piano) and Oradea Philharmonic Orchestra.
The work is structured in two organically connected sections, where the whole musical development continuously grows and accelerates. A poetical Andante introduces the first musical idea, a modal lyric theme played by the piano, hinting at the Romanian folkloric doina style. In this theme, all the melodic elements which build the concert are already contained. The first section is constructed as a mono-thematic sonata form which reaches a passionate and expressively charged culmination, also marking the beginning of the second big section of the concerto. From the echoes of the previous climax, a well-defined rhythmical toccata style figure emerges: an Allegro movement, dominated by unrest, asymmetry, tempo changes, sudden accentuation and timbral play between the soloist and the ensemble. The initial theme makes a final climactic appearance at the end of the concerto, superimposed with the thematic material of the second section.
The piano concerto brings forth some very interesting technical challenges for the soloist – the writing is imaginative, expressive, ingenious and quite challenging, demanding virtuosity and timbral fantasy. Original, attractive and accessible for the public, the work is representative of the Romanian concert-genre from the second half of the 20th century.
Lavinia Coman
English Translation: Lucian Beschiu
Nicolae Coman - Concertul pentru pian și orchestră Prefaţă
(n. Bucureşti, 23 februarie 1936 – d. București, 27 octombrie 2016)
Nicolae Coman s-a născut în anul 1936, la Bucureşti. În paralel cu studiile liceale a urmat pregătirea muzicală inițială în particular, cu profesorii Mihail Jora şi Florica Musicescu. Studiile superioare le-a parcurs între anii 1953–1959, la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București, unde i-a avut profesori pe Mihail Jora şi Leon Klepper la compoziţie, Paul Constantinescu la armonie, la contrapunct pe Zeno Vancea şi Miriam Marbé, la analiza formelor muzicale pe Tudor Ciortea, la teorie-solfegiu pe Victor Iusceanu, la istoria muzicii pe George Breazul, la orchestraţie pe Alfred Mendelsohn, la folclor pe Emilia Comişel şi Mariana Cahane, la pian pe Ovidiu Drimba şi Eugenia Ionescu, la canto pe Mansi Barberis.
După absolvirea studiilor superioare a lucrat câteva luni ca redactor muzical la Radio România, dar nu a fost definitivat pe post din cauza dosarului politic necorespunzător. Cu toate acestea, a colaborat la postul naţional de radio timp de mai multe decenii, cu emisiuni muzicale, scenarii, prezentări, montaje literar-muzicale. A lucrat la Institutul de Folclor al Academiei Române, fiind cercetător ştiinţific între anii 1959 – 1963. În această calitate a efectuat un mare număr de culegeri etnografice şi de folclor muzical din toate zonele ţării. A cules, transcris şi redactat folclor din ţinutul Pădureni, regiunea Hunedoara, pe baza căruia a elaborat studiul monografic Jocuri din ţinutul Pădureni. În ceea ce priveşte latura pedagogică, din 1963 a devenit asistent la Conservatorul bucureştean, unde a predat armonie (cursul profesorului Ion Dumitrescu) şi contrapunct. În anul 1969 a fost numit lector universitar, apoi conferenţiar între 1990–1992 şi profesor din 1992, în ultimii 20 de ani predând şi compoziţia.
Nicolae Coman a compus lucrări în genuri diferite. În domeniul vocal–simfonic, a scris cantata Izvoarele păcii (1959) pentru orchestră de cameră, mezzosoprană, tenor, cor mixt şi cor de copii, pe versuri de Nina Cassian. În domeniul concertant, a scris Concertul pentru pian şi orchestră (1959, rev. 1984). În genul muzicii de cameră a compus peste 100 de piese pentru pian, două sonate pentru acelaşi instrument (1956, 1970), o sonată pentru vioară și pian (1957), piesa Rezonanţe mioritice pentru vioară şi pian (1980), Monodie pentru violoncel solo (1984). În domeniul muzicii de cameră vocale, a compus mai mult de 100 de cântece pentru voce şi pian pe versuri de Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, George Bacovia, Ion Pillat, Mariana Dumitrescu, Emil Botta, Sapho, Michelangelo Buonarroti, Johann Wolfgang Goethe, Emily Dickinson, Carl Sandburg, Ogdon Nash, Josef Attila, Guilaume Appolinaire, Ioanna Tsatsos, Ghiorghios Seferis, Rainer Maria Rilke, Eugenio Montale, Giuseppe Ungaretti. Pe versuri proprii a compus lucrarea Vârsta de bronz, şapte cântece pentru bariton şi cvartet de coarde (1958). A elaborat mai mult de 4000 de teme de armonie, în domeniul armoniei tonale, modale şi moderne, creaţii cu scop didactic. A obţinut Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România în 1969, 1977 şi 2009.
Ca muzicolog, a scris studii ca Elemente de creaţie populară în Cvartetul nr. 1 în do major de Ion Dumitrescu (Revista de folclor, Bucureşti, nr. 3-4/1969); Despre unele aspecte ale limbajului armonic în liedul românesc contemporan (Muzica, Bucureşti, nr. 1/1976); Interferenţe ale muzicii cu literatura şi alte arte (Muzica, Bucureşti, nr. 8/1977); Pentru o didactică a predării armoniei (Akademos, Bucureşti, nr. 3/2010); Despre sistemul armonic integral cromatic (Akademos, Bucureşti, nr. 4/2010). A realizat ediţiile critice Maria Tănase. Cântecele mele (Editura Muzicală, Bucureşti, 1962), precum şi culegerile Piese pentru pian de compozitori români (Ed. Muzicală, Bucureşti, 1962) şi Piese pentru pian de compozitori români contemporani (Ed. Muzicală, Bucureşti, 1979).
Ca poet, Nicolae Coman a scris mai mult de 5000 de poeme în forme clasice şi moderne. A publicat un volum de Poezii la Editura Meronia, Bucureşti, 2004. A tradus poezii din literatura catalană: Miquel Marti i Pol, Bartomeu Rosselló i Porcel, Joan Maragall, a realizat o selecţie de poezie din Insulele Baleare, apărute, de asemenea, la Editura Meronia. A scris poeme care au devenit texte pentru lucrări ale compozitorilor români Dan Constantinescu, Nicolae Brînduş, Alexandru Hrisanide, Sorin Vulcu, Livia Teodorescu-Ciocănea, Sabin Păutza, Matei Gheorghiu.
În privinţa stilului, compozitorul Nicolae Coman poate fi caracterizat prin preocuparea de a crea o poetică muzicală personală. El continuă şi extinde tradiţiile muzicii de cameră româneşti, contribuie la dezvoltarea limbajului armonic modern. La baza creaţiei sale se află arta melodiei, îndeosebi în liedurile pentru voce şi pian sau pentru voce şi diferite instrumente ori formaţii instrumentale.
Pe lângă genul rafinat al cântecului cult, a abordat şi genurile de largă audienţă ca muzica uşoară, muzica pop, precum şi arta jazzului. Identificăm şi în lucrările de acest fel trăsături ca inventivitatea melodică, frumuseţea armoniilor, valoarea deosebită a textelor poetice şi contopirea perfectă a versului cu melodia. Având ca modele creaţiile unor mari compozitori din secolul XX ca Maurice Ravel, Alexandr Scriabin, Serghei Prokofiev, George Enescu, Béla Bartók, Olivier Messiaen, Nicolae Coman îşi formează un limbaj propriu, în care îmbină aceste sugestii stilistice ilustre cu modalismul specific folclorului românesc şi cu strategii armonice originale, între care sistemul armonic integral cromatic. În privinţa parametrilor agogici, bogăţia ritmurilor asimetrice conferă demersului său vitalitate şi modernitate prin sugestiile culturale din aria est-europeană.
Poezia, cea de a doua vocaţie determinantă pentru viaţa şi activitatea sa creatoare, a evoluat pe parcursul a peste şase decenii, în cele mai diverse forme de manifestare, legându-se adesea de creaţia muzicală. Prin îngemănarea celor două tipuri de creaţie, cea muzicală şi cea poetică, se pare că în arta lui Nicolae Coman se produce o fuziune de tip modern a versului cu sunetele, ceea ce provoacă un ecou contemporan al visului romantic de a face poezia să cânte şi muzica să vorbească. El a creat poemuzica, un gen care presupune organizarea poeziei pe principii muzicale. Aceasta implică operaţiuni ale tehnicilor muzicale moderne aplicate la poezie – muzică făcută fără ajutorul sunetului muzical, ci doar pe baza vocalelor din poezie, care înlocuiesc înălţimile sonore şi permit o melodică specifică.
*
Concertul pentru pian și orchestră a fost compus în anul 1959 și revizuit în anul 1984, fiind inaugurat public în anul 1987 de către pianista Lavinia Coman, în compania Filarmonicii din Oradea. Lucrarea este alcătuită din două părți legate într-o continuitate organică. În fapt, întreaga structură sonoră se desfășoară într-o creștere și accelerare continue.
Partea introductivă este un Andante de substanță poetică, în care pianul exprimă o idee muzicală cu structură modală și caracter liric, ca un ecou al stilului doinit. Ea conține materialul melodic din care se va dezvolta întregul concert. Această parte are formă de mono-sonată. Construcția sonoră se arcuiește, sprijinită pe amplul aparat orchestral, îndreptându-se spre o culminație pasionată, de mare tensiune expresivă, din al cărei punct maxim va începe următoarea mișcare. Fără întrerupere, din ecourile cantilenei începe să se contureze o configurație ritmică pregnantă în stil de toccata. Intrăm astfel în mișcarea Allegro, dominată de trepidația accelerată ce prezintă ritmuri asimetrice, ruperi de tempo, accente fulgerătoare, jocuri timbrale între pian și ansamblu. Tema inițială urmează să reapară tocmai în finalul concertului, apoteotic, suprapusă cu toate celelalte teme din partea secundă.
Concertul pentru pian și orchestră de Nicolae Coman pune probleme tehnice deosebit de interesante pianistului, instrumentul fiind tratat cu fantezie, ingeniozitate și expresivitate, astfel încât sunt evidențiate atât calitățile de virtuozitate cât și cele timbrale, coloristice. În concluzie, ne aflăm în fața unei lucrări de mare originalitate și atractivitate, reprezentativă pentru creația concertistică românească din cea de a doua jumătate a secolului trecut.
Lavinia Coman