Ion Dumitrescu - Suita a III-a

Ion Dumitrescu - The Third Suite (1944)

(b. 1913, Oteşani – d. 1996, Bucharest)

• Average duration: 25’
• First performance: „George Enescu” Philharmonic Orchestra (Bucharest - 23 April 1945, Romanian Athenaeum)

Preface
In the landscape of Romanian musical creation, Ion Dumitrescu is a prominent figure, representing the second post-Enescu generation. He was born in 1913 in Oteşani, a rural area with an idyllic and ancestral appearance in South-West Romania. He studied at the Theological Seminary in Râmnicu Vâlcea, the county seat of the area, between 1925 and 1933. He finished his musical studies at the Bucharest Conservatory, being taught by some of the most important musicians of the time: Mihail Jora, Dimitrie Cuclin, Constantin Brăiloiu, George Breazul, Ionel Perlea. With Mihail Jora (1891–1971)1 he specialized in the study of composition. After graduating, he was a music teacher at two prestigious high schools in Bucharest, where he taught theory-solfège at the academy of Religious Music and the Jazz Conservatory, as well as harmony at the Military High School, between 1940 and 1944. He worked as conductor and composer at the National Theatre in Bucharest between 1940 and 1947. Since 1944 he was professor of theory-solfège and subsequently of harmony at the Bucharest Conservatory until his retirement in 1979. He was the chair of the composition department between 1956 and 1979. He enthusiastically fulfilled his pedagogical duties, being a creative professor, endowed with an irresistible personal charm. For his numerous series of pupils and students he constantly composed harmony themes that he spontaneously created, at the blackboard, in front of his disciples, demonstrating an exceptional melodic inventiveness. Also for pedagogical purposes, he composed the collection 120 Superior Solfèges, which benefited from a long-term popularity in the world of musical schools, precisely because of his amazing abilities to create melodies. He possessed numerous and varied artistic gifts. He had a strong passion for visual arts, being one of the most important painting collectors, especially interested in the works of great Romanian artists. He was a talented literary author, particularly gifted in the genre of autobiographical writing, in the last period of his life publishing a remarkable diary in feuilleton, entitled My Calendar Pages. He also wrote a booklet about old Bucharest, articles, studies and press commentaries. He passed away in 1996, in Bucharest.

Ion Dumitrescu represents a major name in Romanian music, both in the field of creation, but also in the organization of the professional musical life in this country. For 23 years, between 1954 and 1977, he was the president of the Romanian Union of Composers in Bucharest. In this position, he accomplished a tremendous work of organizing and building the prestige of music creators, in an extremely tense period from a political point of view, in adverse times of total domination, exerted by the communist regime on any intellectual, artistic or spiritual manifestation. In these hard times for national culture, Ion Dumitrescu managed to turn the Union of Composers into a success story, a professional organization of musicians he extensively supported from a financial point of view, at the same time actively promoting their works on a national level, but also internationally2. Despite refusing to be a member of the Communist Party, which was an exception among persons with important positions, he managed to materialize an ambitious project of supporting culture, demonstrating an exceptional talent as manager. He founded the Music Store in Bucharest, a workshop of musical graphics and supported all these entities (the musical graphics workshop, the Musical Publishing House and the Union) which were part of the process of creating musical products by composers and musicologists. Through the force of his character, he successfully fought for the prestige of Romanian musicians, for their financial comfort, for the fair remuneration of the value authentic creation represents.

Ion Dumitrescu composed music of various genres. He composed for theatre plays and film music. He wrote three suites, Simfonia and Simfonietta for symphonic orchestra, as well as a concert for string orchestra, vocal music, choral pieces and folk inspired music.

*

The Third Suite was composed in 1944 and convincingly illustrates the style of the author. The first audition took place on April 23rd, 1945, in a concert of the Philharmonic Orchestra in Bucharest. The score was published at the Music Publishing House in Bucharest in 1959, followed by the second edition in 1973. The work is opened with a tripartite movement, a festive introduction, expressed through an ample, solemn line, referencing ancestral carols, which alternates with lyrical episodes, in a bucolic atmosphere. In contrast to that, the second part is a scherzo with trio. There is a reoccurring motive, which generates other themes and rhythmical formulas of folk inspiration. Music has a glimmering, dancing character and is based on a 7/8 rhythm in the first section and 3/4 in the median section. The dominant atmosphere induces a robust optimism, charming through the frenzy and light it conveys. The third part is slow, as an old folk ballad in the area of his native Oltenia (or Lesser Walachia), a county situated in the southern part of the country, with a rich and old folk tradition. The song is played by the bass clarinet, sometimes interrupted by the string orchestra and in the end reiterated by the winds. The movement is built within a large perspective and suggests an ample spatiality. The ending, a rondo, has the character of a folk dance; especially the refrain in the 3/8 measure. The conclusive part is developed in an energetic atmosphere, offering a luminous vision.

*

The copyright belongs to the composer’s family. To get hold of the parts, the performers are asked to contact the Romanian Union of Composers and Musicologists (Bucharest), www.ucmr.org.ro.

Lavinia Coman, 2012
Translation: Simina Neagu

1 One of the top composers of the „golden generation”, comprised of composers from the first post-Enescu generation.
2 In those times, Romanian music was widely and constantly promoted in the world, using a lot of financial resources, as a propaganda act. The fact that Romanian music was known then in many countries is a historical reality.

Ion Dumitrescu - Suita a III-a (1944)

(n. 1913, Oteşani – d. 1996, Bucureşti)

• Durata aproximativă: 25’
• Prima audiţie: Filarmonica „George Enescu” (Bucureşti - 23 aprilie 1945, Ateneul Român)

Prefaţă
În peisajul creaţiei muzicale româneşti, Ion Dumitrescu este o personalitate proeminentă, ca exponent al celei de a doua generaţii postenesciene. S-a născut în anul 1913 la Oteşani, localitate rurală cu un aspect idilic ancestral din partea de sud-vest a României. A urmat Seminarul teologic la Râmnicu Vâlcea, reşedinţa judeţului de origine, între anii 1925-1933. Studiile muzicale şi le-a efectuat la Conservatorul din Bucureşti, având ca profesori pe unii dintre cei mai importanţi muzicieni ai timpului: Mihail Jora, Dimitrie Cuclin, Constantin Brăiloiu, George Breazul, Ionel Perlea. Cu Mihail Jora (1891–1970)1 s-a perfecţionat în studiul compoziţiei. După absolvirea studiilor muzicale a fost profesor de muzică la două licee de prestigiu din Bucureşti, a predat teorie-solfegiu la Academia de Muzică Religioasă, la Conservatorul de jazz, precum şi armonia la Liceul Militar, în perioada 1940-1944. A lucrat ca dirijor şi compozitor la Teatrul Naţional din Bucureşti în perioada 1940-1947. Începând din 1944 a fost profesor de teorie-solfegiu şi apoi de armonie la Conservatorul bucureştean, până la pensionare, în 1979. A fost aici şeful catedrei de compoziţie între 1956-1979. Şi-a îndeplinit îndatoririle didactice cu dăruire, fiind un profesor creativ, înzestrat cu un farmec personal irezistibil. Pentru numeroasele serii de elevi şi studenţi ai săi a compus tot timpul teme de armonie, pe care le crea spontan, la tablă, direct în faţa cursanţilor, demonstrând o inventivitate melodică excepţională. Tot pentru uz didactic a compus culegerea 120 Solfegii de grad superior, care a cunoscut o mare popularitate în lumea şcolilor muzicale româneşti, tocmai datorită capacităţilor sale uimitoare de creator de melodii. A demonstrat înzestrări artistice polivalente. Avea o pasiune puternică pentru artele plastice, fiind unul dintre colecţionarii importanţi de pictură, în special din operele marilor artişti români. A fost un talentat autor de literatură, ilustrat îndeosebi în genul memorialistic, în ultima periadă a vieţii publicând în foileton un remarcabil jurnal intitulat Filele mele de calendar. A mai scris o cărticică despre Bucureştiul de altădată, articole, studii şi comentarii în presă. S-a stins în anul 1996, la Bucureşti.

Ion Dumitrescu reprezintă un nume de referinţă pentru muzica românească, atât pe planul creaţiei, cât şi în organizarea vieţii profesionale a muzicienilor din această ţară. Timp de 23 de ani, în perioada 1954-1977, a ocupat funcţia de preşedinte al Uniunii Compozitoprilor din România. În această calitate a desfăşurat o muncă titanică de organizare şi de consolidare a prestigiului creatorilor de muzică, într-o perioadă extrem de tensionată politic, în timpurile vitrege ale dominaţiei totale exercitate de regimul comunist asupra manifestărilor intelectuale, artistice, spirituale. În aceste vremuri grele pentru cultura naţională, Ion Dumitrescu a reuşit să facă o poveste de succes din Uniunea Compozitorilor, organizaţie profesională a muzicienilor pe care i-a susţinut puternic din punct de vedere material, promovându-le în acelaşi timp cu perseverenţă operele atât în ţară, cât şi în context internaţional2. Fără să fie membru al Partidului Comunist, ceea ce era o excepţie printre deţinătorii de funcţii importante, a reuşit să pună în practică un proiect ambiţios de susţinere a culturii, demonstrând un talent de manager excepţional al organizaţiei. A înfiinţat Magazinul Muzica în Bucureşti, un atelier de grafică muzicală şi a sprijinit toate aceste entităţi (atelierul de grafică, Editura Muzicală şi Uniunea) care făceau parte din procesul de elaborare a produselor muzicale create de compozitori şi muzicologi. Prin forţa personalităţii sale, a luptat cu succes pentru prestigiul muzicienilor din România, pentru confortul lor material, prin remunerarea corectă a valorii pe care o reprezenta creaţia autentică.

Ion Dumitrescu a compus muzică în cele mai diferite genuri. A realizat muzică pentru piese de teatru şi muzică de film. A scris trei suite, Simfonia şi Simfonietta pentru orchestră simfonică, precum şi un concert pentru orchestră de coarde, muzică vocală, piese corale, prelucrări de folclor.

*

Suita a III-a a fost compusă în anul 1944 şi ilustrează în mod convingător stilul autorului. Prima audiţie a avut loc la 23 aprilie 1945, într-un concert al orchestrei filarmonice din Bucureşti. Partitura a fost tipărită la Editura Muzicală din Bucureşti într-o ediţie în 1959 şi într-o a doua ediţie în 1973. Lucrarea se deschide cu o mişcare în formă tripartită, o introducere sărbătorească, exprimată printr-o linie amplă, solemnă, amintind de colindele ancestrale, ce alternează cu episoade lirice, în atmosferă bucolică. Prin contrast, partea a doua are forma de scherzo cu trio. Există la bază un motiv care se repetă, dând naştere altor teme şi formule ritmice de inspiraţie populară. Muzica are caracter dansant, strălucitor şi se bazează pe ritmul de 7/8 în prima secţiune şi de 3/4 în secţiunea mediană. Atmosfera dominantă induce un optimism robust, cuceritor prin frenezia şi lumina pe care le degajă. Partea a treia este lentă, ca o veche baladă populară din ţinutul Olteniei natale, ţinut din sudul ţării cu vechi şi bogate tradiţii folclorice. Cântecul este prezentat de clarinetul bas pe care îl întrerupe din când în când orchestra de coarde şi este preluat în final de compartimentul instrumentelor de suflat. Mişcarea de respiraţie largă sugerează o spaţialitate sonoră amplă. Finalul, compus în forma de rondo, are caracter de dans popular; îndeosebi refrenul în măsura de 3/8. Partea concluzivă se desfăşoară într-o atmosferă stenică, propunând o viziune luminoasă.

*

Drepturile de autor aparţin familiei compozitorului. Pentru a intra în posesia materialelor de concert, interpreţii sunt rugaţi să ia legătura cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (Bucureşti), www.ucmr.org.ro.

Lavinia Coman, 2012

1 Membru de frunte al „generaţiei de aur”, prima generaţie postenesciană a şcolii româneşti de compoziţie.
2 În acea vreme, creaţia muzicală românească a fost mult promovată peste tot în lume, în mod
programat şi cheltuind multe resurse materiale, în scopuri propagandistice. Este o realitate istorică faptul că muzica românească contemporană era cunoscută în multe ţări din lume.