Dan Dediu

(b. Brăila, 16 March 1967)


Verva

(2003)



PrefaŃă


Compusă în anul 2003, lucrarea Verva reprezintă momentul opusului cu numărul 102 în creaŃia unui proeminent compozitor român actual. Personalitatea lui Dan Dediu îşi face simŃită prezenŃa de mai bine de 20 de ani în condiŃiile în care este născut relativ recent (în 1967), la Brăila, oraşul care, printr-o frumoasă coincidenŃă, i-a fost loc de naştere şi lui Iannis Xenakis.

Format ca muzician înainte de evenimentele politice ale României din 1989, Dan Dediu a beneficiat de îndrumarea generaŃiei socotită de aur a compoziŃiei româneşti, pentru ca la începutul anilor ’90, odată cu schimbarea regimului politic, oportunitatea de a pleca la studii în străinătate să îi deschidă noi orizonturi de cunoaştere. Astfel, de la Universitatea de muzică din Bucureşti (Conservatorul „Ciprian Porumbescu” la data absolvirii, în 1989), Dan Dediu devine bursier la Hochschule für Musik Viena, între 1990-1991. Din acest moment, contactul direct cu muzica internaŃională este facilitat în calitatea sa de bursier al unor prestigioase instituŃii precum FundaŃia Alfred - Toepfer Hamburg, FundaŃia Alban Berg Vienna, New Europe College Bucureşti, Wissenschaftskolleg zu Berlin, Zuger Kulturstiftung Landis & Gyr ElveŃia, Villa Concordia Bamberg.

Cine este în fond Dan Dediu? Poate fi socotit în aceeaşi măsură un pianist virtuoz (cu numeroase concerte la activ), un compozitor emblematic (cu o creaŃie cântată frecvent în Ńară şi străinătate şi înregistrări la case de discuri din România şi din lume, de asemenea cu importante premii naŃionale şi internaŃionale de compoziŃie), un pedagog dăruit (predă din 1993 CompoziŃia la Universitatea NaŃională de Muzică din Bucureşti, al cărei rector este din anul 2008), un propagator de muzică (fiind director artistic de festivaluri de muzică contemporană şi al Ansamblului „Profil”, realizator de emisiuni Radio- TV), un teoretician original al limbajului sonor (cu importante studii, articole, volume tipărite).

Etichetele frecvent ataşate creatorului Dan Dediu sunt „compozitor prolific”, „proteic”, „versatil”,

„dinamic”. ModalităŃile de exprimare sunt mereu altele, neataşate mult timp unui gen, tip de instrument/formaŃie, metode de compoziŃie. Cameleonic, nu se agaŃă de vreo modă, după cum nu poate fi înregimentat într-un curent sau segment de generaŃie. ImaginaŃia debordantă poate atinge diverse sfere de sensibilitate, iar neastâmpărul căutărilor găseşte multiple forme de exprimare muzicală. A abordat cu egal apetit genuri diferite precum 4 simfonii definitivate până în prezent, în numeroase piese pentru orchestră, printre care, alături de Verva, se detaşează Narcotic Spaces, Ornaments, Studii-motto, Spaima, Frenesia, Mantrana, Grana, ciclul Hyperkardia, Tabula Angelorum, Uvertura pe teme săseşti. Se adaugă 5 concerte (pentru saxofon, violă, vioară, pian), 5 cvartete de coarde, muzică de cameră, lucrări pentru pian, cantate, operele Post-ficŃiunea, Münchhausen, Eva! şi O scrisoare pierdută, muzică de balet, muzică electronică, coruri, lieduri.

PregnanŃa unei imagini sau impresii, a unui scenariu secret, ineditul unei sonorităŃi sau asumarea unei noi tehnici de compoziŃie pot deveni la Dan Dediu imboldul creator. Verva este un astfel de exemplu: propria-i ideaŃie se înscrie într-un plan mai larg, în categoria estetică denumită de autor Visceralia, care grupează alte lucrări din aceeaşi clasă precum Vaier, Lacrimae, Vertiges de la Lontaneité, Frenesia, Grana, Spaima. Alte cicluri defrişează teritorii grupate pe alte capitole tematice – Personae, Solaria, Sacralia, Stilistica sau Lost Continents. Mai mult, există subtile filiaŃii între lucrările aparŃinând capitolelor diferite, intersecŃii posibile prin asocieri de stări şi personaje diferite, căderi sau înălŃări metafizice, glisări de la spiritul ludic la cel tragic. „Îmi place să cred că scriu o muzică torenŃială, în care se amestecă urgenŃa cu adrenalina”, mărturiseşte Dan Dediu. Fiind receptiv la tendinŃele noi de limbaj,


compozitorul este sensibil şi deschis multitudinii manifestărilor muzicale ale momentului. De la clasic la jazz, de la muzici tradiŃionale la tonuri cinematografice, partiturile lui Dan Dediu reuşesc sinteze inedite. Memoria unui trecut asimilat ca „rezervor de preistorie” se adaptează în cazul său ritmului rapid al transformărilor limbajului muzical contemporan. De multe ori se poate ascunde în spatele unor prefabricate stilistice pe care le reia, le topeşte şi le reinventează cu fantezie debordantă. Dar muzica sa va avea mereu nerv, culoare, angajament şi substanŃă, capacitatea de a se întoarce spre zonele de interes ale sensibilităŃii unui mediu în continuă schimbare.

Autoportretul pe care compozitorul şi l-a realizat este grăitor: „Mi-am găsit locul, dar acesta nu poate fi precizat prin apelul la o muzică anume, ci mai degrabă prin apelul la cinci nume de scriitori: Ionesco, Vargas Llosa, Garcia Marquez, Rushdie şi Kundera. De altfel, mă şi imaginez călare pe un rinocer, eu, un condeier din Macondo, povestindu-le copiilor din miez de noapte despre insuportabila uşurătate a fiinŃei. Cam cum ar suna o astfel de muzică? Colorată, bogată şi arzătoare. Şi revin la Cioran, care spunea că muzica trebuie să te facă nebun. Este şi opinia mea.”


*


Verva s-a născut ca urmare a unei comenzi a Radiodifuziunii Române pentru aniversarea a 75 de ani de existenŃă, în 2003. Este în acelaşi timp dedicată dirijorului Horia Andreescu şi Orchestrei NaŃionale Radio, în a căror interpretare a avut loc prima audiŃie.

IntenŃia unei evocări a radioului a impulsionat multe aspecte ale construcŃiei şi ale materialului sonor, ale tonului enunŃării pe ansamblu. De la menŃionarea primului semnal radiofonic, imitaŃie a cântecului cocoşului – iconism nostalgic al începutului de istorie – la trecerea în revistă a caleidoscopului de surse muzicale – corespondenŃă a ideii de schimbare de programe printr-o simplă apăsare de buton –, arcul piesei clădeşte un univers multicolor, o metaistorie a radioului în cheie muzicală care înseamnă diversitate, metisaje de tot felul, contraste tolerate sau încurajate. Sunt oglinzile multiple ale stilurilor amalgamate în iureşul auditiv, ale căror impresii oscilează, după cum mărturiseşte Dan Dediu, între un

„dadaism folcloric” şi un „romantism suprarealist”.

Fragmentaritatea structurii interne familiară unei rapsodii de momente alternative aduce la lumină surse esenŃial distincte - muzici tradiŃionale, de jazz sau bizantine, ecouri ale muzicii de estradă sau de hard-rock. Schimbarea din mers a perspectivei este dictată de momentele orchestrale întrerupte de intervenŃii solistice, de frecventele ruperi de tempo sau de schimbările pulsaŃiei metrice.

Şi totuşi impresia generală este de continuitate, de fluiditate. CoerenŃa discursului se sprijină subtil pe o foarte strânsă corelare a motivelor, pe economia lor. Metamorfozele de suprafaŃă au în profunzime un vocabular restrâns de fragmente melodice care suferă transformări semnificative de-a lungul piesei. Un exemplu elocvent îl reprezintă una din temele centrale, citat amăgitor sau eşantion a ceva ce „pare a fi” binecunoscutul leitmotiv din Bolero de Ravel, dar „nu este” întocmai. Cu verva şi frenezia atingând limitele nebuniei, substanŃa muzicală se contaminează de virtuozitatea timbrală a dialogului dintre compartimentele orchestrei. În acest fel, mărturiseşte Dan Dediu, „întâlnirea dintre spiritul radio-ului şi muzică a dat naştere unui permanent freamăt, unei diversităŃi de stiluri şi metode (de la muzică tradiŃională la avangardă, de la jazz la rap, de la folclor la musique concrete) conŃinute, toate, într-o viziune ce cuprinde atât prezentul şi trecutul, cât şi viitorul.”


*


Drepturile de autor aparŃin compozitorului. Pentru a intra în posesia materialelor de concert, interpreŃii sunt rugaŃi să ia legătura cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România (Bucureşti), departamentul UCMR-ADA, http://www.ucmr-ada.ro.


Antigona Rădulescu

2012