< back to overview Repertoire & Opera Explorer
George Draga - Concerto for Flute and Orchestra
(b. 1935, Aldești, Arad – d. 2008, Brașov)
A composer and musicologist, George Draga is not very well known in the Romanian musical world. He had a discreet life as a composer, in which one can single out two stages of creation, separated by a major stylistic rupture. In the sixties and seventies, he was interested in the new directions in music and the dominant avant-garde tendencies of the time. The music of this period contains serial elements, heterophonies, mathematical techniques possibly inspired by his composition teacher, Anatol Vieru. Since 2001, after a long period of silence, he returned to the work table with a neotonal, minimalist approach, which broke away from the mainstream and was of a highly interiorized nature. The last decade of his life was prolific, adding up to thirteen symphonies and an impressive amount of works of all genres – all of them, however, written for the drawer.
Since his school compositions written around 1961-65, he approached mainly symphonic and vocal- symphonic music. Among the works considered at the peak of his creation, one may count Concert Music (1968), Heterophonies for ten instrumentalists (1969), two concert overtures (1969, 1974), the Prelude for string orchestra and wind quintet (1971) and the symphonic poem Sarmizegetusa (1982).
A few concepts can be connected to George Draga’s creation:
→ heterophony (or rather a kind of heterophonic polyphony);
→ modalism combined with modern techniques, but emphasizing consonant sonorities;
→ an interest in a rather un-romantic music style, yet thematically inspired by history - works that celebrate both contemporary and past moments, such as Sarmizegetusa or Concert Overture No. 2 “In memory of the nation’s heroes”;
→ timbral fantasy: the intention to write spontaneous-like music, rich in instrumental combinations. The composer followed the idea of “pure” sound, without extended instrumental effects; hence the need to engage a diversity of instruments in an orchestral ensemble, whether in tutti or in smaller, varying combinations, with enriching timbral effects;
→ complementary rhythms between voices, resulting from mathematical matrices combined with a series of rhythmic values, so that the rhythmic patterns of the voices should not overlap;
→ the association of pitches with rhythmic values, sometimes depending on the importance of the pitches in the mode, and a preference for a particular melodic design resulting from the simple permutation of modal elements;
→ clear forms, balanced structures, sometimes with a rigorously calculated number of measures, and sections often built by virtue of a direct, unmediated musical contrast.
The copyright belongs to the composer’s daughter, Maria-Sabina Draga Alexandru, mariasabina@gmail.com.
Alice Tacu Translation: Sabina Draga, 2020
George Draga - Concert pentru flaut și orchestră
(b. 1935, Aldești, Arad – d. 2008, Brașov)
duration: 12’
Prefaţă
Compozitor și muzicolog, George Draga este unul dintre compozitorii aproape necunoscuţi în lumea muzicală românească. A avut o existenţă componistică discretă, ce poate fi gândită în două etape de creație, separate de o majoră ruptură stilistică. În anii ‘60-’70 este interesat de noile direcţii în muzică şi preocupat de avangardă. Muzica lui din această perioadă conține elemente seriale, eterofonii, procedee matematice posibil deprinse de la profesorul său de compoziţie, Anatol Vieru. Iar din 2001, după o lungă perioadă de tăcere componistică, se reîntoarce la masa de scris cu o abordare neotonală, minimalistă, ruptă de mainstream şi interiorizată. Ultimul său deceniu de viață a fost prolific, numărând 13 simfonii și o cantitate impresionantă de lucrări în mai toate genurile – toate însă scrise pentru sertar.
De la lucrările de şcoală, din ’61 încoace, abordează cu predilecţie muzica simfonică şi cea vocal- simfonică. Între cele care rămân considerate vârfuri ale compoziţiilor sale se numără Muzica de concert (1968), Eterofoniile pentru zece instrumentişti (1969), două uverturi de concert (1969, 1974), Preludiul pentru orchestră de coarde şi cvintet de suflători (1971) şi poemul simfonic Sarmizegetusa (1982).
Câţiva termeni pot fi puşi în relaţie cu creaţia a lui George Draga:
→ eterofonia sau, mai bine zis, cel mai adesea un anumit tip de polifonie eterofonizată;
→ modalismul combinat cu tehnici moderne, astfel încât să iasă în evidenţă aspectul consonant al sonorităţilor;
→ interesul pentru o muzică fără efuziuni romantice, dar şi predilecţia pentru un spirit evocator, pe care îl urmăreşte în câteva lucrări implicate în contemporaneitate sau cu obiect istoric, precum Sarmizegetusa, Uvertura de concert nr. 2 „În memoria eroilor neamului”;
→ intenţia de a scrie o muzică spontană, cu jocuri timbrale din combinaţii de instrumente; compozitorul urmărea fantezia timbrală, dar într-o formă „pură”, care să nu facă uz de efecte speciale la instrument sau artificii; de aici rezultă diversitatea angajării instrumentale într-o piesă orchestrală, când în tutti, când în ansambluri mai mici, continuu variate;
→ ritmurile complementare dintre voci, rezultate din corelarea unor matrice matematice cu o serie de valori ritmice, astfel încât pattern-urile ritmice ale vocilor să nu se suprapună;
→ asocierea înălţimilor cu valorile ritmice, uneori în funcţie de importanţa înălţimilor în mod; totodată, preferinţă pentru o melodică emanată din permutarea elementelor modale;
→ formele clare, arhitecturile echilibrate, calculate ca dimensiune, secţiunile proporţionate fiind de multe
ori construite în virtutea contrastului muzical direct, neînvăluit.
*
Drepturile de autor aparţin fiicei compozitorului, Maria-Sabina Draga Alexandru, mariasabina@gmail.com.
Alice Tacu, 2022
< back to overview Repertoire & Opera Explorer